TRADIŢII ŞI OBICEIURI ÎN COMUNA ORLAT
Motto :
„Ţăran român Măria Ta să nu laşi brazda ta să piară!”
„Urât lucru, cu adevărat, ieste românului să nu-şi ştie
istoria neamului său.”( Inochentie Micu-Klein).
Atestată documentar în jurul anului 1320 (deşi primele aşezări umane datează din neolitic) comuna Orlat, aşezată la poalele Munţilor Cindrel, deţine un „record balcanic”: în anul 1534 aici se construieşte prima „moară de hârtie”din sud – estul Europei. Tehnologia fabricării hârtiei, din zdrenţe de in şi de mătase, a fost adusă din Nurenberg, iar colile au în filigran o arbaletă. La 15 aprilie 1762 împărăteasa Maria Tereza a înfiinţat prin Decret regal Regimentul I de graniţă din Orlat (pentru apărarea frontierei dintre Haţeg şi Zărneşti) care are pe drapelul de luptă deviza VIRIBUS UNITIS („CU PUTERI UNITE”). Urmaşii de azi n-au dat-o uitării. În prezent, în sediul Regimentului I Orlat se află muzeul local, care adăposteşte valori deosebite ale trecutului. Anul 1848 face din Orlat un centru însemnat al revoluţiei burghezo – democratice. Membrii Comitetului Naţional Român se vor refugia la Orlat, iar în aceeaşi perioadă, tot aici, se ţine una dintre adunările de protest împotriva alipirii Transilvaniei la Ungaria.În vacanţele de vară, Liviu Rebreanu venea la Orlat unde se odihnea şi crea viitoarele lui scrieri. La Orlat Liviu Rebreanu a scris „Ciuleandra” şi „Crăişorul Horia”. Între anii 1910 – 1916, preotul şi scriitorul Ion Agârbiceanu a slujit biserica din Orlat şi a scris romanul „Arhanghelii”.Tot la Orlat a locuit şi a creat preotul şi scriitorul Ion Pop Reteganul. Un fiu de seamnă al Oratului este de asemenea învăţătorul şi scriitorul Petre Dascălu – Olaru, care a scris o serie de piese de teatru, poeme şi lucrări din viaţa sătenilor din Mărginime.
Până în jurul anilor 1960, comuna Orlat deţinea două formaţii de fanfară şi anume „Fanfara plugarilor”şi „Fanfara Meseriaşilor”.De aceste două fanfare s-au ocupat oameni de seamă ai culturii româneşti, printre care generalul Sergiu Eremia şi Timotei Popovici.
Tradiţiile şi obiceiurile unui popor sunt oglinda neamului şi ele caracterizează firea poporului respectiv. Ele sunt transmise din generatţie în generaţie prin viu grai şi sunt respec- tate cu sfinţenie în tot decursul anului Deşi satul este un leagăn de cultură, obiceiurile şi tradiţiile au pătruns încet-încet şi la oraş datorită mişcării masive de populaţie de la sat la oraş şi invers.
Deşi multe dintre obiceiuri sunt considerate ca simple poveşti, în esenţa lor ele au un sâmbure de adevăr şi fac strânsa legătură dintre om şi natură.
În cele ce urmează voi face o descriere şi enumerare a tradiţiilor şi obiceiurilor care se mai păstrează în comuna Orlat.
1) Târgul de primăvară are loc înfiecare an în data de 25 a lunii martie, mărginenii „se adună la un loc”simbolizând solstiţiul de primăvară pentru zona Orlatului.
2) Sfântul Gheorghe are o importanţă deosebită în zona Orlatului. Astfel incă din ajun locuitorii comunei culeg ramuri de fag şi le agaţă în porţi ca simbol al reînvierii naturii (ramura de fag este asemuită cu ramura de măslin – simbol al păcii şi reînvierii naturii).
3) Obiceiurile de Paşti încep cu curăţenia premergătoare Paştilor.În „sâmbăta morţilor”(cu o săptămână înainte de Paşti) se merge în cimitir cu ramuri de salcie care se pun pe morminte şi se aprind lumânări. Urmează Săptămâna Mare, pregătirea alimentelor pentru masa de Paşti , apoi Joia Mare ( „Joia Verde”) – ziua în care se înroşesc ouăle folosindu-se o metodă mai deosebită ca în celelalte zone ( nu se folosesc coloranţi sintetici, singurul colorant care se foloseşte fiind foile de ceapă). Se ia oul, se curăţă şi se aplică frunze şi flori care sunt legate cu un material sintetic şi usor permeabil. Apoi se introduce în vasul cu frunze de ceapă unde se fierb 10 – 15 minute. Apoi se scot, se înlătură materialul sintetic, iar în locul unde a fost frunza sau floarea rămâne un frumos model pe ou. În această zi la biserică are loc slujba celor 12 evanghelii în timpul căreia credincioşii fac câte un nod pe un şnur ce este păstrat tot anul, iar în momente de greutăţi se desface câte un nod. Se cântă cântece bisericeşti şi se face o retrospectivă a activităţii bisericii. Tot joi seara familia care „oferă Paştile” pregăteşte „Cina cea de Taină” prin intermediul unei femei văduve. Sunt servite mâncăruri de post, iar ca băutură doar vin. La această cină participă preotul satului, cântăreţi bisericeşti, bărbaţii din familia respectivă, în total trebuie să fie 13 persoane. Masa este servită de un bărbat. Se începe pe înserat şi se termină la miezul nopţii. Urmează Vinerea Mare zi în care are loc Prohodul Mare (ocolitul bisericii). În Sâmbăta Mare se taie pâinea şi se pune în vase mari noi, apoi se toarnă vinul pentru paştile care se vor da în noaptea de înviere. Toate aceste vase rămân preotului. Învierea începe la ora 12 cu deschiderea bisericii şi slujba care ţine trei ore. La sfârşit se dau paştile (pâine şi vin). Duminica slujba începe la ora 1, ziua se sărbătoreşte în familie, salutul este „Hristos a înviat!”ce se menţine până la Înălţarea Domnului (Rusalii) cand se schimbă în „Hristos s-a înălţat!”.
4) Ziua Eroilor are loc, de obicei, în luna iunie şi ca o tradiţie specifică sărbătoririi este culegerea leuşteanului, apoi sfinţirea la biserică şi nu în cele din urmă bătaia cu leuştean pe zonele dureroase ale corpului. De reţinut este că păstrarea lui în casă fereşte familia de boli şi răceli.
5) Sânzâienele (Drăgaica, Sfântul Ioan de Vară) – 24 iunie.Este o veche sărbătoare precreştină peste care s-a suprapus apoi tradiţia creştină. Este perioada de maturizare pentru plantele de leac – care se culeg acum, la solstiţiul de vară, pe care în „Creanga de aur” J.G.Frazer îl numea „ marea răscruce în cursa soarelui”. Sărbătoarea este complexă, cu o esenţă şi o finalitate deosebite privind atât viaţa omului şi a animalelor, cât şi soarta câmpurilor şi semănătorilor, având un caracter agrar dominant.În ajunul sărbătorii se culeg sânzâienele (flori de câmp de culoare galbenă cu inflorescenţa ciorchină), se împodobesc porţile cu mănunchiuri mici, iar fetele tinere (nemăritate) îşi împletesc coroniţe pe care le poartă pe cap şi altele mai mari şi mai bogate le aruncă peste casă pentru a feri gospodăria de rău.
6) Pălia – 19 iulie. Se spune că dacă te loveşti în acea zi rana nu se vindecă niciodată şi de aceea orlăţenii nu lucrează în această zi. De multe ori Pălia coincide cu Ajunul Sfâtului Ilie care este sfântul ploilor şi al trăsnetelor.
7) Târgul de vară are loc în data de 15 august. Se vinde noua recoltă de cereale, animale.
8) Înălţarea Sfintei Cruci – 14 septembrie. Specific pentru această sărbătoare este culegerea prunelor parţial coapte cărora li se scot sâmburii şi se pun cu zahăr la fiert, iar când sunt fierte în proporţie de 50% se iau de pe foc şi se mănâncă caldă sau rece această mâncare care se spune că te fereşte de răcelile toamnei.
9) Sfântul Dumitru – 26 octombrie. Are loc coborârea oilor de la munte, stabilirea locului de iernat.
10) În luna noiembrie se lasă post în data de 15 cunoscută ca hopăiţatul („lăsarea secului”). Sunt respectate cu sfinţenie sărbătorile bisericeşti, cei ce au o conformaţie robustă a corpului por sa postească tot postul, iar ceilalţi doar miercurea şi vinerea (fără carne, produse lactate, ouă, doar produse vegetale). În duminica Lăsatului de carne şi în cea a Lăsatului de brânză, copii opăiţează pe dealuri ( grupuri de copii îşi fac „hopaiţă” din paie, cauciuc etc, urcă pe un vârf de deal, alţii pe altul şi, în trecut,strigau pe toţi tinerii care erau de însurat sau de măritat).
11) Crăciunul. Sărbătorile de Crăciun încep cu data de 6 decembrie când se sărbătoreşte Sfântul Nicolae ( „Sfântul Copiilor” ). În ajun copii îşi pregătesc încălţările şi le aşează în pragul uşii. În seara respectivă copii se culcă foarte devreme pentru a nu-l supăra pe Moş Nicolae. Printre cadouri în general predomină dulciurile şi nuieluşa împodobită pentru copiii răi.După trecerea Sfântului Nicolae încep pregătirile pentru Crăciun (curăţenia, tăiatul porcului şi pregătirea produselor specifice – cârnaţi, cartaboşi, tobă sau sângerete, oasele şi muşchiul se afumă cu lemn de brad fară răşină şi se depozitează într-un loc bine aerisit.
În ajunul Crăciunului se împodobeşte bradul, se fierb sarmalele şi se aşteaptă colindătorii care primesc bani şi prăjituri. Colindătorii mici merg câte doi sau trei, iar cei mari în grupuri de câte 10 – 15. Cei mari umblă toată noaptea, iar cei mici numai seara.
Bucuria oamenilor la naşterea Mântuitorului este prilej de mare veselie. După îndelungatul post, tot românul se veseleşte, se ospătează cu bucate alese şi specifice acestei sărbători. Dacă iarna şi-a intrat în drepturi, dacă zăpada scârţâie sub picioare şi stelele sclipesc sub boltă, atunci nimic nu e mai minunat decât prezenţa colindătorilor. Răspândirea acestui obicei românesc pe întreg teritoriul locuit de români, vechimea lui ne este dovedită prin numărul mare al variantelor unei colinde. Chiar prin vechimea lor colindele au un aer de sfinţenie misterioasă. Un loc important îl ocupă felul în care învaţă tinerii colindele, textul şi melodia lor. Colindatul tradiţional se face prin intermediul unui grup, de obicei numit „ceată”. Ca moment pentru desfăşurarea colindatului este aleasă noaptea. Se cântă la fereastră, la uşă, arareori în casă. În Orlat, odată cu obiceiul junilor, se mai face o ceată de copii până la 14 ani ce se numeşte craii. Ei au un ritual strict religios, având ca temă uciderea pruncilor de către Irod. Tot simultan cu junii se mai formează şi cetele „ficiorilor neînsuraţi”. Ele sunt cunoscute sub denumirea de „botezuri”. Componenţii cetelor numite astfel, nu se îmbracă în costumele tradiţionale, dar merg la colindat şi îşi petrec sărbătorile în mod festiv.
În noaptea de Crăciun e datina să nu doarmă oamenii, că vor auzi cocoşii cântând în cer.
În duminica Lăsatului de carne şi în cea a Lăsatului de brânză, copii opăiţează pe dealuri ( grupuri de copii îşi fac „hopaiţă” din paie, cauciuc etc, urcă pe un vârf de deal, alţii pe altul şi, în trecut,strigau pe toţi tinerii care erau de însurat sau de măritat).
12) Junii. Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, feciorii juni se adună la o gazdă, unde petrec sărbătoarea Crăciunului şi a Anului Nou, într-un anume ritual rămas din strămoşi. În acest sens ei poartă un costum fastuos care se îmbracă doar cu ocazia „cetei de juni”, iar mai nou se imbracă în acest costum şi în spectacolele care reprezintă acest obicei. Această costumaţie este specifică doar Orlatului existând o diferenţă atât la costumaţie cât şi în jocurile şi colindele cu ritualul strict sărbătorii „ Naşterea Domnului Iisus Hristos” în comparaţie cu comuna învecinată Gura – Râului. Nu se ştie exact cât de vechi sunt obiceiurile orlăţenilor, dar cu aproximaţie în jurul anului 1475 existau două mari ritualuri: ceata de căluşeri cu ocazia sărbătoririi Sfintelor Paşti şi ceata junilor, cu ocazia sărbătorilor de iarnă de la Naşterea Domnului (Crăciunul) până la Botezul Domnului (Boboteaza).După 1950, când a avut loc interzicerea parţială a acestor obiceiuri, ritualul vornicirii şi al dansului la căluşari a fost preluat de ceata junilor. Ceata junilor are următoarele jocuri: Căluţul, Fecioreasca, Criştereneasca, Târnoveana, Romana şi Banul Mărăcine, ultimele două fiind preluate de la căluşeri. Portul junilor se compune din opinci(spre deosebire de alte comune unde au fost inlocuite cu pantofi sau cizme la Orlat tradiţia se respectă, obiceiul se păstrează intact), ciucuri, zdrăncănele, mărgele pe pulpa iţarilor, cămaşa, pieptar negru din postav sau din piele,brâu tricolor, pălărie cu pană mare de păun (doar la Orlat întâlnim pana de păun), oglinzi mai mici şi mărgeluţe.În mână poartă bâta specifică. Alegerea cetei de juni se face din noiembrie, deci cu 3-4 săptămâni înainte de sărbătorile Crăciunului.Feciorii se înţeleg care să formeze ceata de juni după vârstă şi afinităţi. Îţi găsesc gazdă la care se „tocmesc” cu câte un sfert de stânjen de lemne ca plată pentru zece zile cât ţine ceata.Pentru aceasta ei iau un car şi împreună cu muzicanţii se plimbă pe stradă de la unul la altul. Caii sunt împodobiţi frumos cu covoare şi funde. În tot acest timp ei cântă şi strigă :
Spune mândro maică-ta
Să podească uliţa
Tot cu lin şi cu pelin
Ş-amândoi să ne-ntâlnim
Numai lunea şi marţea
Miercuri, joi şi vinerea
Sâmbăta numai o dată
Duminica ziua toată.
Lunea pe la prânzişor
Scoală, scoală bădişor
Scoală şi te du de cii
Că te râde oamenii.”
Apoi îşi încep repetiţiile jocurilor, îşi aleg conducătorul – judele. Până la Crăciun fiecare trebuie să-şi „arvunească” câte o fată, care îl va însoţi în timpul sărbătorilor.În ceata junilor din Orlat, întâlnim pe lângă jude şi alte nume specifice. Cei care le poartă au anumite îndatoriri. Judele e ajutat de un „ pârgar mare” şi un „pârgar mic”. Mai au un „ crâşmar” care răspunde de vinul cumpărat prin contribuţia fiecărui june.Din ceată mai fac parte „şafănu”, care umblă cu ţăcherea şi încearcă la porţile oamenilor întrebând dacă sunt primiţi la colindat. „ Iapa” este cel care va duce darurile primite la colindat până la gazdă. Nu trebuie să uităm de grupul de muzicanţi care însoţesc ceata junilor în toată perioada sărbătorilor. La gazdă îi aşteaptă cu mâncăruri bune bucătăreasa ( poate fi chiar gazda sau altă femeie).În timpul sărbătorilor, junii nu au voie să se dezbrace de portul specific şi nici sa părăsească gazda, deci nu le este permis să doarmă acasă.
Când încep sărbătorile merg la colindat prin sat, în primul rând la primar, preot, medic (deci la personalităţile satului), apoi prin sat. Întotdeauna şafănu merge înainte întrebând dacă primesc ceata, dar în general obiceiul este de a se lăsa poarta deschisă, semn că junii sunt aşteptaţi pentru a colinda. La casa unde intră ceata junilor, stăpânul casei îşi manifestă dorinţa de a i se interpreta un joc din cele şase. După ce-l joacă primesc bani, colaci, carne etc. În acest moment judele are datoria de a mulţumi gazdei, moment cunoscut ca „vornicitul judelui”:
„Feciori, feciori, ai noştri împreună
Fiţi cu voie bună.
Rogu-mă să m-ascultaţi
Prea iubiţi ai mei fraţi.
Cu toţi să dăm cuvânt de mulţămită
Pentru această faptă cinstită.
Prea onoratul şi prea cinstitul domnul……………..
Încă ne cinsteşte şi ne socoteşte
Cu ………….lei, bani buni.
Pe de-o parte buni, pe de-o parte veseli,
Vesel să fie domnul……………, soţia dânsului,
Copiii dânsului, casele, mesele
Şi tot cuprinsul dânsului înaintea lui Hristos
Pentru acest dar frumos!
Iar de unde a dat să se înmulţească,
Să nu se cunoască, cu suta şi cu mia.
De la noi foarte „Trăiască!”.
Ultimul cuvânt este strigat în cor de întreaga ceată. Când intervine oboseala sau când judele ales este un tânăr mai puţin ştiutor în alegerea cuvintelor de mulţumire, vornicitul este mai scurt şi sună astfel:
„Prea cinstitul domn…………
Ne-a cinstit cu o sumă frumoasă.
Frumoasă să-i fie casa,
Masa şi tot cuprinsul.
De unde-o dat să nu se cunoască
Dumnezeu să-i înmulţească,
Cu litrul şi suta mai mult
(toţi) Trăiască!”
Şi astfel colindă pe la casele oamenilor până spre seară, când se întorc la gazdă pentru a lăsa darurile primite. În prima seară sunt chemaţi la cină în casa părintească a judelui, li se serveşte feciorilor o cină bogată: supă, friptură, sarmale, vin, rachiu, cozonac etc. Pot participa şi părinţii tinerilor, de asemenea şi fetele care îi însoţesc pe juni în această perioadă sunt şi ele prezente. Se încinge jocul. Acum nu se mai joacă dansurile rituale, ci doar învârtita, jiana, haţegana.
A doua zi de Crăciun se duc la biserică şi cinstesc o sumă de bani pentru sfântul lăcaş.Când se termină slujba cântă colinda „Naşterea Domnului”, apoi se strâng în centrul comunei, unde joacă cele şase jocuri înaintea obştei. Continuă cu colindatul prin sat şi apoi se întorc la gazdă, unde primesc fete şi feciori la joc până când se lasă seara. În acest tim, fetele junilor îmbrăcate şi ele în port popular vin la joc. Seara doi dintre juni pleacă prin sat cu plosca cu vin pentru a chema fete la joc. Fetele sunt cerute de la părinţi, iar cele care au voie se duc la gazdă şi îşi petrec până după miezul nopţii.
A treia zi de Crăciun termină de colindat, iar după-amiaza fac horă în curte cu fete şi feciori. Seara alţi doi juni merg pentru a chema fete la joc. Potrivit datinei, după trei zile de petrecere, junii din satele învecinate, însoţiţi de muzicanţi, îmbrăcaţi în cele mai alese costume populare se îndreaptă către piaţa din Sălişte, întrunirea junilor din zona Mărginimii este un eveniment unic, atractiv. Se desfăşoară în Piaţa Junilor din localitatea Sălişte. După sosirea tuturor cetelor, judele săliştean urează bun-venit participanţilor, muzicanţii formează o singură orchestră, iar junii cu junesele se prind într-o horă mare.
Urmează discursul fiecărui jude participant, încheiat apoi prin aplauzele populaţiei care asistă la sărbătoare. Fiecare ceată de juni îşi demonstrează calităţile de jucători. În timpul jocului, după cum e obiceiul la români, se aud strigături:
a. „Sunt căluşer de la munte / Cu părul lăsat pe frunte / Sunt căluşer din câmpie / Cu peană de ciocârlie / Sunt căluşer de la sate / Cu părul lăsat pe spate.” (Romana).
b. „Unde se coteşte râul / Joacă orlăţenii „brâul”/ Brâul şi brâuţele / Cu toate mândruţele./ Bagă mâna după lada / Că-s minciunile grămadă.” (Căluţul sau brâul).
c. „ Şi – acum – i jocul frumos / Să ţâpăm bâtele jos.” (Criştereneasca)
d. „ Căluşer de pe Târnavă / Cu opinci de scroafă neagră / Cu opincă de şorlic / Că mă mâniu şi te frig.” ( Târnoveana).
e. „ Cucuruz din Văierugă / M-o muşcat mândra de buză / M-o muşcat şi m-o durut / M-o durut, dar mi-o plăcut.” ( Banul Mărăcine).
Din cauza navetismului care a adus cu sine şi introducerea unor practici moderne, după întâlnirea de la Sălişte, în ziua următoare junii din Orlat însoţiţi de fete se pregătesc pentru plecarea la Sibiu. Aici îşi fac poze, apoi tabloul junilor şi colindă pe la prieteni şi cunoscuţi din oraş.Totul trebuie să se termine până spre seară, când se întâlnesc la gazdă. Urmează ziua de colindat la fete. În ziua aceasta, de dimineaţa până seara colindă pe la fetele care au fost cu ei. Fiecare fată îi aşteaptă cu mâncare şi băutură. Pe lângă bunătăţile tradiţionale acum li se serveşte cârnaţi fierţi în zeamă de varză.
În ajunul Anului Nou se pregătesc şi junii pentru petrecerea Revelionului. Acum se mai duc şi pe acasă pentru a-şi împrospăta costumaţia (de obicei cămaşa şi ciorapii). În noaptea Anului Nou, înainte de a îngropa anul vechi, toată ceata împreună cu o mare parte din obştea satului se întâlnesc în târg. Junii, aflaţi în centrul atenţiei, colindă, joacă jocurile, iar lumea e veselă, cu multă voie bună.
La miezul nopţii, o dată cu naşterea noului an obştea prezentă îl întâmpină cu zgomote şi strigăte de bucurie. În trecut era obiceiul să se tragă focuri de pistol, acum se aruncă petarde şi artificii. Este momentul când se şterg supărările vechi, pentru a face loc împăcării şi bucuriei.
Ziua de Anul Nou, sărbătoarea Sfântului Vasile, este ultima zi a cetei când mai sunt împreună. Se duc din nou la biserică şi colindă, joacă în târg la ieşirea din biserică asistaţi de obşte. După-amiaza e mare joc şi veselie la gazdă, care se prelungeşte până dimineaţa. În ziua de 2 ianuarie dimineaţa, după ce au făcut rânduiala la gazdă, se duc pe la casele lor, unde se pot dezbrăca de costume.
13) Portul. Costumele tradiţionale ale mărginenilor sunt alcătuite prin îmbinarea cromatică de alb-negru, de o eleganţă şi o frumuseţe recunoscută. Bărbaţii poartă vara pantaloni albi, cămaşă albă, şerpar, pieptar negru, iar pe cap o pălărioară. Iarna, cioareci ( nădragi) din pănură de lână ţesută la război, cămaşă, pieptar, căciulă din blană neagră de miel, cizme şi cojoc.
Portul femeiesc este format din ie făcută din pânză albă cusută cu altiţe şi cu flodor pe la mâneci, pieptar negru de catifea sau postav, poale albe încreţite, încinse cu brâu tricolor, crătinţă neagră în spate, sorţ negru cu ciucuri pe jos în faţă, ciorapi şi ghete negre, pe cap cârpă neagră cu ciucuri de ibrişin.
Orlăţenii se mai îmbracă aşa doar în zilele de sărbătoare sau la diferite ocazii.
14) Meşteşugurile care se mai practică azi în Orlat sunt jogăritul, oieritul, ţesutul (în special tricolorul pentru haine), cizmăritul, potcovitul ( cu specificaţia ca dacă în trecut cuiele se făceau aici, acum ele se cumpără).
